Multumesc din suflet, asta e o mare surpriza si va apreciez foarte mult pentru cat de drag v a fost tati si pentru ca nu l ati uitat si ati construit blogul acesta.
Va iubesc, va doresc tot binele din lume, mi ati facut o bucurie foarte mare.
„De-ar ave’ pământu’ cheie Omu năcăjit s-o ieie Să descuie pământu Ca să-ngroape urâtu...”
Cu cheia cântecului său, Aurel Ciceoan a descoperit această taină a pământului, însă nu şi-a îngropat doar urâtul, ci...chiar pe sine.
Născut la Orman, pe meleaguri de dor scăldat în apele Someşului Mic, Aurel şi-a trăit viaţa între două primăveri: cea a anului 1959, când a venit în lume şi această primăvară în care, la doar 48 de ani, a ales să...plece.
... gânduri despre Aurel: “…
Cuvintele alese, melodii alese, nostalgia frumosului, bucurie, nostalgia de înviere la ceea ce se numeşte curaj, nostalgia prieteniei, nostalgia plecării, nostalgia reîntoarcerii, acesta este Aurel Ciceoan! Aurel Ciceoan a fost serios şi bătrân de când s-a născut şi va rămâne veşnic tânăr în bătrâneţea lui”. Cristina Maxim Jiman, 24 mai 1996
„Să uităm, pentru o oră, imperativele momentului; să redescoperim înţelepciunea aceluia care scapă teorii timpului şi să intrăm în curtea unui ţăran dintr-un sat transilvănean, deschis molcom în zariştea cosmică...”. Ovidiu Barteş, 8 noiembrie 1996
„Faină veste vine de la Cluj! Despre Aurel Ciceoan am vorbit adesea. Serios şi cu mult bun simţ. Şi foarte harnic. În ediţia a doua a festivalului de la Cluj-Napoca („Festivalul Naţional al Cântecului Popular de Cătănie n.n.), a ţâşnit pur şi simplu. S-a ridicat mult peste ce era. În orice caz, cum se spune îm Ardeal, „Jos clopul!" Eugenia Florea Radio România Actualităţi, 08 noiembrie 1996
...ne-a mai rămas, însă, o speranţă, aceea că între Paşte şi Rusalii cerurile sunt deschise, iar sufletul lui se va ridica pentru a-i veghea de-acolo pe toţi cei dragi şi pentru a ne privi ascultându-i mai departe, cu mare drag, cântecele mereu...nepieritoare. A mai plecat un nume, au mai rămas un cântec si un dor….ce se vor chema mereu...Aurel Ciceoan. Maria Golban (mai 2007)
"I-am spus maicii că mă duc Şi maica nu m-o crezut. Da’ m-am dus, drumu-mi ajunge, Biata mamă jaba plânge..."